miercuri, 16 aprilie 2014

A dispărut limba spargă

Vă propun un moment de reculegere poetică în amintirea scriitoarei Nina Cassian care ne-a bucurat copilăria noastră şi a copiilor noştri şi căreia, ulterior, i-am descoperit frumuseţea interioară exprimată în opera sa. Totodată, Nina Cassian a fost o traducătoare prolifică, compozitoare talentată şi o pianistă virtuoasă şi discretă.
Nina Cassian, născută Renée Annie Cassian, s-a născut pe 27 noiembrie 1924, la Galaţi, şi trăia din 1985 la New York, unde a decis să rămână, în urma călătoriei sale ca profesor invitat cu o bursă Soros.

Poeta Nina Cassian a decedat, marţi, 15 aprilie 2014, la vârsta de 89 de ani, la New York .

Prinţul Miorlau
Într-o împaratie cam ploioasa,

traiau un împarat si-o împarateasa
ce-aveau, cum se cuvine, si un print,
singur la parinti.
Printul era de sase anisori
si miorlaia din noapte pâna-n zori.
În loc de “vreau!” spunea “miorlau!”
si tot “miorlau!” pentru “nu vreau!”

Deci, cum spuneam, cu printul miorlait
deloc nu era lesne de trait.
Când i se aduceau bomboane –
el miorlaia ca vrea baloane;
si-n loc de baloane
voia tromboane,
si-n loc de tromboane
voia bomboane,
dar niste bomboane
cu gust de baloane,
si-n care sa sufle
ca-n niste tromboane.

Astfel de dulciuri – vai! Nu se gaseau...
Si printul miorlaia: Miorlau! Miorlau!
Miorlau! – ca ploua afara;
Miorlau! – ca afara-i soare;
Miorlau! – ca-i zi de lucru;
Miorlau! – ca-i sarbatoare...
Parintii nu mai stiau ce sa-i mai faca
- numai sa taca...
Îi aduceau în fiecare zi
o mie o suta una jucarii:
caisori de lemn,
pusti de tras la semn,
gume si creioane,
rate dolofane
de celuloid,
si catei si mâte,
si papusi semete,
cu ochi ce se-nchid,
si iar se deschid...

Ah, dar printul nostru nu tacea de fel
El voia ceva stiut numai de el:
Miorlau! – de ce e luna luna?
Miorlau! – friptura nu e buna!
Miorlau! – vreau sa manânc compot!
Nu vreau compot ca nu mai pot!

...Albi si împaratul, albi si-mparateasa
De atâta miorlaiala, se-mbolnavise casa.
Canarii asurzira, cateii lesinara,
iar caii se mutara cu totu-n alta tara.
Bostanii si verzele
parasira gradinile.
Fugira gainile,
Zburara si berzele
Si se facu – pe câte stiu –
în jurul printului – pustiu.
...Doar mâtele sosira toate
cu cozile încârligate,
torcând de zor,
la printisor.
Sfârr...Sfârr...
Ce pisici!
Cu ochi mici!
Ce motani
nazdravani!
Si-ncepura sa-l atâte,
miorlaind motani si mâte:
“Miau-miorlau!
Hai cu noi!
Nu esti print
Esti pisoi –
Nu mai sta! Vino-ncoa!
De-acum, soareci vei mânca”.

Atunci printisorul, de frica
sa nu se prefaca-n pisica,
uita de miorlaitul lui, fireste,
si prinse sa vorbeasca omeneste
Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:
“Acesta nu-i pisoi, ci e copil!”
Si foarte bosumflate fura ele
ca au putut astfel sa se însele...

Dragi copii, povestea-i gata,
Sa va duceti imediat
si la mama, si la tata,
sa le spuneti raspicat:
“Iubitii mei parinti, nu vreau
sa fiu si eu un print Miorlau!”



                                                                 Poezie în limba spargă

În câmpul ce iţea de bruturează,

A cţipitat un ptruţ, ce-i drept cam bumbarbac,
Dar zumbărala ghioală, încă trează,
A cropoţit aproape, în cordac:
Ce pisindreaua mea de brutuşleagă,
Şi şomoiogul meu cu zdrolociţă,
Mi-ai bosfroholojit stroholojina!
Ţichi-mi-ai sima simibleagă!

Morala: În lanţuri apa să se tragă!


Limba spargă este o formă de expresie artistică, creată de poeta Nina Cassian. Din punct de vedere lingvistic nu este o limbă în devăratul sens al cuvântului, ci este limba română în care o parte din substantive, verbe  şi adjective sunt înlocuite cu cuvinte inventate de poetă.



DORUL

Dragostea mea,

ancora grea,
ţine-mă strâns;
toate mă dor:
gura – de dor,
ochii – de plâns.

Vântul căzu –
- poate că nu,
dar s-a făcut
linişte-n cer,
fără puteri,
ca la-nceput.

Nu mai visez
paşi pe zăpezi,
urme de vulpi;
nu mai sunt flori,
sufletul lor
doarme în bulbi.

Singurătăţi…
Nu mi te-arăţi,
nu-mi trimiţi veşti.
Cât fără rost.
Oare ai fost?
Oare mai eşti?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu